Caracteristicile și descrierea roșiilor Perseus, sfaturi pentru cultivarea soiului

Roșia Perseus este familiară fiecărui grădinar. Acest soi a fost dezvoltat acum peste 100 de ani de către cultivatorii moldoveni. Rezistența sa la boli și întreținerea redusă l-au făcut popular în multe țări, inclusiv în Rusia.

Caracteristici principale

Roșiile Perseus sunt legume de mijlocul sezonului. Fructele se coc în cel mult 120 de zile de la apariția răsadurilor. Această perioadă scurtă de coacere le face potrivite pentru cultivarea în regiuni cu veri scurte. Roșia prosperă și în regiunile sudice. Planta are frunziș abundent care protejează fructul de soarele arzător.

Roșiile Perseus pot fi plantate atât în ​​seră, cât și în sol deschis. Când sunt cultivate în straturi, polenizarea are loc prin vânt și insecte. Dacă sunt cultivate într-o seră, va fi necesară polenizarea artificială.

Caracteristicile și descrierea soiului vor fi discutate mai jos. Perseus este o roșie roșie clasică, cu fructe rotunde, de mărime medie. Planta crește până la o înălțime de 0,5 m, cu ramuri puternice și frunziș abundent. Nu necesită prinderea sau ciupirea, ceea ce o face mult mai ușor de îngrijit.

Acest soi de roșii nu este cunoscut pentru randamentele sale record, dar produce fructe în mod fiabil. În condiții favorabile, poate produce un număr destul de mare de fructe. Fiecare ciorchine produce în medie 4-5 fructe, o roșie cântărind între 110 și 180 de grame.

Primele fructe sunt mai mari decât cele care se coc mai târziu în sezon. Pulpa este fermă, dar suculentă. Această varietate versatilă poate fi consumată proaspătă sau adăugată la diverse preparate. Își păstrează aroma atunci când este conservată.

Pe lângă gustul său excelent, leguma este ușor de transportat și are o durată lungă de valabilitate, așa că este adesea cultivată pentru vânzare.

Descrierea soiului de roșii Perseus este următoarea:

1. Ușor de îngrijit.
2. Randament ridicat.
3. Rezistență la soare și boli.
4. Durată lungă de valabilitate.
5. Bună transportabilitate.

Rezistența la majoritatea bolilor tipice familiei solanaceelor ​​distinge acest soi de alte roșii. De exemplu, roșia Perseus este rezistentă la ofilirea cu fusarium, virusul mozaic al tutunului, mana târzie, mana timpurie și antracnoză. Prevenirea bolilor și dăunătorilor se efectuează, după cum este necesar, cu fungicide. Riscul de îmbolnăvire crește în condiții calde și umede.

Reguli de creștere

Puteți cultiva răsaduri din semințe din recolta de anul trecut, dar trebuie să le alegeți cu atenție. Fructele pentru recoltarea semințelor trebuie să fie din soiul corect și complet coapte, dar nu prea coapte. Semințele sunt scoase și lăsate câteva zile împreună cu sucul. După ce sucul a fermentat, semințele sunt spălate și uscate. Depozitați semințele într-o pungă de hârtie, într-un loc uscat.

Înainte de plantare, semințele trebuie dezinfectate prin înmuierea lor într-o soluție de permanganat de potasiu timp de 10-15 minute. Pentru a accelera germinarea, semințele trebuie germinate folosind tifon sau vată înmuiată în apă. Acestea pot fi plantate în pământ când mugurii ating 4-5 mm. Este important să rețineți că, dacă lăsați vlăstarii prea mult timp, roșiile s-ar putea să nu prindă rădăcini în sol.

Orice tip de cutie este potrivită pentru plantarea răsadurilor: din lemn, plastic sau chiar carton. Semănați răsadurile cu două luni înainte de a planta roșiile în grădină, într-un pământ de uz general pregătit cu două săptămâni înainte. Această pregătire implică adăugarea de pământ în sol pentru a promova microflora benefică.

Semănați semințele în sol umed la o distanță de 2 cm. Plantați la o adâncime de 1 cm, lăsând 4 cm între rânduri. Acoperiți cutiile cu plastic sau sticlă până când apar primii muguri. După aceea, descoperiți răsadurile și asigurați-le o lumină bună.

După 2-3 săptămâni, răsadurile sunt împărțite în ghivece individuale de 600 g. Înainte de plantare, roșiile sunt călite. Adâncimea de plantare este de 10 cm, cu o distanță de 40 cm între plante. Se potrivesc 7-8 plante pe metru pătrat.

După analizarea recenziilor grădinarilor, putem evidenția câteva aspecte specifice legate de îngrijirea roșiilor Perseus. Udarea nu ar trebui să fie prea frecventă, dar ar trebui să fie generoasă. Adăugați 2-3 litri de apă per tufă odată. Îndepărtarea la timp a buruienilor este un factor cheie în asigurarea unei recolte bune.

Solul trebuie afânat periodic pentru a îmbunătăți oxigenarea. Fertilizarea la timp este la fel de importantă. După plantarea răsadurilor, cel mai bine este să folosiți îngrășăminte care conțin azot. Când apar florile, folosiți îngrășăminte cu magneziu și brom. După ce fructele se leagă, folosiți îngrășăminte care conțin fosfor și potasiu. Evitați suprafertilizarea, deoarece aceasta va avea un impact negativ asupra creșterii roșiilor.