Descrierea clematitei arzătoare, plantarea și îngrijirea în teren deschis, propagarea

Grădinile și căsuțele de vară sunt decorate nu doar cu ronduri de flori, ci și cu arbuști ornamentali. Clematis, cunoscută și sub numele de clematis spp., este ideală în acest scop. Poate cățăra suprafețe verticale și poate împodobi pereții clădirilor, coloanele sau gardurile. Această plantă extrem de decorativă nu necesită condiții de creștere și îngrijire. A câștigat popularitate atât în ​​rândul grădinarilor începători, cât și în rândul celor experimentați. Designerii peisagiști folosesc pe scară largă clematis spp.

Aspectul și caracteristicile plantei

Clematis spp. este un arbust cu flori mici, ale cărui vițe pot acoperi o suprafață de 5 metri înălțime și 4 metri lățime. În mod remarcabil, lăstarii înșiși, pe măsură ce cresc, se împletesc în jurul structurilor din apropiere. Drept urmare, pereții sau gardurile inestetice se transformă într-un covor verde decorativ cu muguri frumoși.

Această specie are frunze mici, de culoare verde închis, de formă ovală. Fiecare viță de vie produce până la 400 de muguri. Când sunt complet deschiși, seamănă cu stele. Mugurii în sine sunt mici, nu depășesc 3 cm în diametru, chiar și atunci când sunt complet deschiși. Această plantă neobișnuită, cu florile sale mici și albe, arată frumos atât ca plantă independentă, cât și ca fundal pentru alte plante.

Clematita stufoasă arată atractiv și atunci când este folosită pentru decorarea pergolelor. Poate fi combinată cu alte soiuri cu culori contrastante ale florilor și perioade de înflorire similare.

Originea și proprietățile florii

În sălbăticie, clematis spp. se găsește la marginile pădurilor, pe versanții dealurilor și în tufișuri. Lăstarii săi ating 5 metri lungime. În sălbăticie, planta poate fi găsită în Transcaucaz, Asia, Africa și Europa mediteraneană.

În timpul înfloririi, clematita emană o aromă plăcută de miere și vanilie. Vița de vie este o plantă meliferă. După înflorire, este acoperită cu semințe mari, roșiatice-brune, dând tufei un aspect decorativ până în toamnă. În climatele calde, clematita înțepătoare își pierde doar parțial frunzele la sfârșitul sezonului de creștere.În condiții dure, întreaga parte de deasupra solului moare în toamnă, iar odată cu venirea vremii mai calde, creșterea începe de la punctul de încolțire. Datorită acestei caracteristici, clematita arzătoare tolerează cu ușurință chiar și înghețurile severe de iarnă.

Avantajele și dezavantajele utilizării în designul peisagistic

Clematis spicata a găsit o largă utilizare în designul peisagistic. Este cel mai adesea folosită ca plantă de acoperire a solului pentru diverse suporturi. Cascada sa albă verticală poate acoperi un perete sau un gard inestetic sau poate fi folosită ca element decorativ pentru un foișor. De asemenea, poate fi plantată lângă copaci pentru a se înfășura în jurul trunchiurilor lor. Este important să ne amintim că vița de vie va trebui legată mai întâi, deoarece nu se va putea înfășura singură în jurul suportului.

Peisagiștii pot face uneori minuni prin modelarea tufei și direcționarea viței de vie. Clematis spicata devine ca un nor alb, învăluind ferestre, arcade și intrări. Trandafirii cățărători, caprifoiul sau strugurii sălbatici sunt complemente ideale.

Avantajele viței de vie includ întreținerea redusă, potrivirea pentru modelare și valoarea ornamentală ridicată. Dezavantajele sale includ o perioadă scurtă de înflorire și necesitatea îndepărtării tulpinilor moarte la sfârșitul sezonului de creștere atunci când este cultivată în climate nordice sau temperate.

Unde se cultivă clematita înțepătoare?

Clematita este cultivată în climatele mediteraneene și caucaziene. De asemenea, a prosperat în climatele temperate. În sud, planta nu se dezvoltă bine din cauza supraîncălzirii solului în timpul verii, pe care o tolerează cu greu. În acest caz, se recomandă plantarea unor plante anuale dense în apropiere.

Condiții necesare pentru creștere și înflorire

Clematita nu este o plantă pretențioasă care necesită o atenție specială. Cu toate acestea, pentru a-i maximiza calitățile decorative, trebuie îndeplinite anumite cerințe:

• lucrările de plantare ar trebui efectuate în martie sau septembrie;
• pentru plantare, alegeți un loc complet protejat de vânt și curenți de aer;
• Dimensiunea gropii de plantare ar trebui să fie de 60 x 60 cm.

Planta necesită o iluminare bună, dar prea multă lumină solară poate avea un impact negativ și asupra sănătății sale. Vița de vie nu tolerează solul supraîncălzit, așa că se recomandă plantarea solului din jurul ei cu plante anuale dense sau plante acoperitoare.

Plantarea clematisului cu mai multe flori

Tehnicile simple de grădinărit permit grădinarilor să cultive clematite albe, cu flori mici, în propria grădină. Tot ce trebuie să facă este să aleagă locația potrivită, să planteze vița de vie și să o îngrijească ușor.

Termene limită

Plantarea clematiselor este planificată pentru prima lună de primăvară sau toamnă. Aceste momente pot varia în funcție de regiunea de cultivare. În orice caz, primăvara, vița de vie ar trebui plantată înainte ca mugurii să înceapă să se umfle. Toamna, lucrările ar trebui efectuate în perioada de repaus vegetativ al clematiselor, dar nu mai târziu de începutul lunii octombrie.

Pregătirea amplasamentului și a materialului de plantare

Clematis flammea poate crește într-un singur loc fără a fi nevoie de replantare timp de până la 30 de ani. Plantați planta lângă un foișor, o anexă, o pergolă, un gard sau o arcadă. Locația trebuie să fie ferită de vânturi și bine luminată. Evitați însă plantarea viței de vie în lumina directă a soarelui. În climatele calde, aceasta poate fi plasată la umbră parțială.

Clematita preferă solurile afânate, ușoare, cu nutrienți abundenți. Solul trebuie să aibă un pH scăzut sau neutru. Dacă solul este acid, adăugați o cantitate mică de var înainte de plantare. Solurile luto-nisipoase și luto-nisipoase sunt ideale pentru clematite.

Evitați plantarea clematitelor în zone joase sau mlăștinoase sau unde apele subterane sunt aproape de suprafața solului. Astfel de condiții favorizează putrezirea rădăcinilor și moartea plantei. În timpul sezoanelor ploioase prelungite, grădinarii experimentați recomandă presărarea cenușii de lemn sub tufiș.

Se recomandă să săpați o groapă pentru clematite din timp. Ar trebui să aibă o adâncime de 60 cm și o lățime de 60 cm. Apoi, pregătiți un amestec de sol nutritiv format din pământ de grădină, cenușă de lemn, superfosfat, turbă și humus. Chiar înainte de plantare, udați solul cu o soluție slabă de permanganat de potasiu. Este important nu numai să pregătiți corespunzător locul și groapa de plantare, ci și să selectați răsadul. Pentru a face acest lucru, inspectați răsadul, acordând o atenție deosebită următoarelor aspecte:

• clematisul nu ar trebui să prezinte daune mecanice;
• răsadul nu trebuie să prezinte semne de boli sau daune provocate de dăunători;
• sistemul radicular trebuie să fie format din cel puțin 5 rădăcini;
• Un răsad de toamnă ar trebui să aibă 2 lăstari, iar un răsad de primăvară ar trebui să aibă cel puțin 1.

Clematitele care au doi ani și un sistem radicular închis prind rădăcini cel mai bine. Se recomandă tăierea lăstarilor chiar înainte de plantare, lăsând maximum cinci muguri.

Aterizare directă

Plantarea clematitelor are loc la începutul toamnei sau la începutul primăverii. În climatele reci, plantarea de primăvară este preferabilă, în timp ce în sud, plantarea de toamnă este preferată. Un suport este plasat într-o groapă pregătită în prealabil, iar pe fund se adaugă un strat de drenaj din orice material disponibil:

• cărămidă spartă;
• piatră zdrobită;
• nisip;
• argilă expandată;
• pietricele.

Peste stratul de drenaj se adaugă o movilă de pământ fertil, formând o mică movilă pe care se așază clematita, răspândind cu grijă rădăcinile. Răsadul este acoperit cu pământ astfel încât gâtul rădăcinii să fie sub nivelul solului. În jurul lui se formează o structură asemănătoare unei pâlnii. Planta este udată generos și acoperită cu turbă. În primele săptămâni, clematita va necesita umbră ușoară, care poate fi îndepărtată ulterior.

Cum să îngrijești o plantă

Îngrijirea adecvată a clematitei este cheia unor flori abundente și frumoase. Pe măsură ce vița de vie crește și se dezvoltă, aceasta poate necesita nu doar fertilizare și udare, ci și modelare, ajustarea nivelului de lumină, fixarea plantelor și pregătirea pentru iarnă.

Udarea și fertilizarea

Când udați clematitele, mențineți un echilibru strict și evitați udarea excesivă a solului. Altfel, rădăcinile pot putrezi, iar vița de vie va muri. Când udați, vizați rădăcinile, evitând tulpinile și frunzele. Dacă clematita este plantată lângă un acoperiș și apa de ploaie curge pe sub ea, monitorizați constant umiditatea solului. Dacă este necesar, presărați solul cu o substanță care absoarbe umiditatea (cum ar fi cenușa). Trebuie avut în vedere faptul că răsadurile tinere necesită mai multă umiditate decât tufișurile deja formate.

În perioada de dezvoltare a clematitei, fertilizați-o lunar cu îngrășăminte organice sau minerale. Nu aplicați toate îngrășămintele deodată; alternați între îngrășăminte organice și minerale o dată la două luni. Îngrășămintele se aplică imediat după udare pentru a asigura o distribuție uniformă și o absorbție mai rapidă de către vița de vie.

Tăierea și modelarea

Aspectul clematitei depinde în mare măsură de tăierea și modelarea corectă. Prima tăiere se face înainte de plantare, stimulând creșterea lăstarilor. Lăstarii tineri trebuie ciupiți. Pentru a prelungi perioada de înflorire, un grup de lăstari laterali care nu afectează aspectul plantei sunt tăiați parțial. Toți lăstarii se taie toamna, deoarece se ofilesc odată cu venirea frigului, iar primăvara se formează alții noi.

Legând

Clematis spp. necesită susținere deoarece nu se poate cățăra pe o structură de susținere în mod natural. Mai întâi, trebuie să creați o structură de dimensiunea și forma necesare. Pentru a vă asigura că vița de vie poate cățăra cu ușurință un gard viu, lățimea ochiurilor acesteia nu trebuie să depășească 1,5 cm. Vițele sunt legate cu bucăți de sfoară sau frânghie subțire din material textil.

Mulcire și afânare

Pe măsură ce clematita crește, solul din jurul ei trebuie afânat după fiecare udare sau ploaie abundentă. Buruienile și alte plante care fură nutrienți din viță de vie trebuie, de asemenea, îndepărtate. Experții recomandă mulcirea solului din jurul clematitei cu turbă sau iarbă uscată tăiată.

Protecție împotriva dăunătorilor și bolilor

Clematita arzătoare este rareori susceptibilă la boli sau dăunători, dar în condiții nefavorabile, vița de vie poate fi deteriorată de:

• rugini;
• mucegai cenușiu;
• ofilire;
• mucegai praf.

La primul semn de boală, îndepărtați imediat lăstarii afectați și tratați tufa cu pesticide special formulate. Pentru a respinge dăunătorii, plantați gălbenele sau gălbenele lângă clematite. Parfumul lor distinctiv va respinge insectele, iar florile în sine vor adăuga o notă decorativă suplimentară.

Pregătirea pentru iarnă

Clematita iernează bine în teren deschis, fără nicio pregătire specială. Partea sa supraterană se ofilește odată cu venirea frigului, dar rădăcina poate rezista chiar și la înghețuri severe și produce lăstari noi primăvara. Toamna, se recomandă tăierea imediată a viței de vie aproape până la portaltoi, lăsând un ciot de aproximativ 2,5 cm. Dacă ninsoarea de iarnă este ușoară, puteți acoperi planta cu frunze căzute sau crengi de molid.

Reproducere

Clematita se înmulțește prin semințe, marcotaj, butași sau prin divizarea plantei mature. Semințele pot fi semănate fie în aer liber, fie într-o seră. În primul caz, acestea se seamănă la începutul lunii aprilie, iar în cel de-al doilea caz, în noiembrie. Semințele sunt plantate într-un amestec de pământ și nisip în părți egale și acoperite cu mușchi de turbă, al cărui strat nu trebuie să aibă o grosime mai mare de 2 cm. Pentru a înmulți clematita prin divizare, dezgropați cu grijă planta veche și separați-o în secțiuni, care sunt replantate imediat.

Lăstarii laterali sunt folosiți ca straturi de propagare. Lângă lăstari se sapă șanțuri, iar lăstarii sunt plasați cu grijă în ele. Ramurile sunt apoi presate cu capse și acoperite cu pământ. După un an, tufișurile tinere pot fi separate de clematita mamă și plantate în locația lor permanentă.

Butașii de clematită trebuie tratați cu un stimulent de înrădăcinare pentru a facilita înrădăcinarea. Temperatura solului nu trebuie să scadă sub 18°C ​​în timpul procesului de înrădăcinare. Până când materialul plantator a prins rădăcini, acesta trebuie protejat de lumina directă a soarelui.

Posibile probleme

Când cultivă clematite, grădinarii pot întâmpina anumite probleme. Mai exact, vița de vie se oprește uneori din înflorit, inflorescențele sale devin mai mici an de an sau vârfurile încep să se usuce. Este important să identificăm corect cauza acestei probleme și să luăm măsuri pentru a o remedia.

Planta a încetat să crească.

Această problemă apare cel mai adesea în primul an de viață, când răsadul se oprește cu adevărat din creștere și înălțimea sa nu depășește 0,2-0,3 m. Acest lucru este cauzat de îngrijirea necorespunzătoare. Vița de vie va necesita îngrășăminte bogate în azot și o udare bună.

Inflorescențele devin mai mici

Această problemă este tipică pentru arbuștii mai în vârstă de cinci ani sau mai mult. Sistemul radicular se extinde prea adânc în sol, iar udarea nu asigură umiditatea necesară. Drept urmare, sistemul radicular slăbește. Mai multe sticle de plastic ar trebui îngropate cu susul în jos la 0,5 metri de trunchiul principal al arbuștii. Tăiați fundurile și umpleți-le cu apă. Acest lucru încurajează o pătrundere mai profundă a apei.

Uscarea vârfurilor

Principala cauză a acestei probleme este umiditatea insuficientă. Uscarea vârfurilor poate fi cauzată și de afide. În primul caz, planta necesită udare sporită. În cel de-al doilea caz, clematita trebuie tratată cu insecticide speciale. Ca măsură preventivă, alte flori cu o aromă puternică, distinctă (cum ar fi tutunul, gălbenelele sau gălbenelele) sunt plantate lângă clematită.