Descrierea botanică a soiurilor și tipurilor de cicoare, proprietăți benefice și contraindicații

Cicoarea, o plantă erbacee din familia Asteraceae, este renumită pentru beneficiile sale pentru sănătate. Rădăcinile sale sunt folosite pentru a prepara „cafea” sănătoasă, infuzii medicinale, iar frunzele sunt adăugate în salate. Apicultorii folosesc planta ca plantă meliferă. Soiurile de cicoare cultivate, care au ajuns în Rusia din Marea Mediterană, au atras interesul grădinarilor autohtoni. Flori albastre discrete pe tulpini înalte și subțiri sunt din ce în ce mai des întâlnite în grădini.

Descrierea generală a plantei

Cicoarea comună este o plantă perenă; soiurile de cicoare cu frunze se cultivă timp de doi ani. Trăsătura caracteristică a acestei plante este o rădăcină robustă, de până la 60 cm lungime. Tulpina este aspră, verde la atingere, erectă și înaltă. În condiții favorabile, poate ajunge la peste 1 m lungime. Frunzele zimțate care cresc la bază sunt mai mari decât frunzele cu tulpină medie și lanceolate situate mai aproape de vârf.

Florile albastre sau albe, fie solitare, fie grupate în ciorchini, sunt de scurtă durată. Dar după ce petalele în formă de rază cad, se deschid alți muguri. Înflorirea continuă pe parcursul tuturor celor trei luni de vară, prelungindu-se până în septembrie. Achena, formată din ovar, conține semințe mici care, după coacere, sunt dispersate de vânt în apropierea plantei-mamă.

Toate soiurile de cicoare sunt amare, ceea ce conferă gustului o picanterie deosebită.

Efect asupra organismului

Beneficiile pentru sănătate ale cicoarei sunt incontestabile. Această plantă erbacee este utilizată sub diverse forme. O băutură preparată din rădăcini este consumată pentru a îmbunătăți funcția digestivă. Decocturile sunt folosite pentru a trata afecțiunile pielii și ca coleretic. Frunzele de cicoare sunt bogate în vitamine.

În ciuda tuturor avantajelor și beneficiilor sale, planta are o serie de contraindicații.

Despre beneficii

Cicoarea are proprietăți diuretice, cicatrizante, antibacteriene și coleretice, ceea ce determină includerea sa în terapia complexă a următoarelor boli:

• colecistită, ciroză, hepatită;
• urolitiază, cistita, nefrită;
• enterită, colită, disbacterioză;
• sindromul oboselii cronice;
• hiperhidroză;
• furunculoză, eczemă;
• artroză;
• gastrită cu aciditate ridicată;
• hipertensiune arterială.

Proprietățile benefice ale plantei se datorează compoziției sale chimice și unei substanțe speciale, inulina, care are următoarele efecte asupra organismului:

• scade nivelul zahărului din sânge la diabetici;
• activează creșterea țesutului osos;
• reglează metabolismul lipidic, stimulând metabolismul;
• elimină toxinele, zgura, sărurile de metale grele;
• stimulează activitatea cardiacă, tratează aritmia;
• crește protecția imună;
• îmbunătățește sănătatea ficatului;
• ajută la absorbția calciului.

Pe lângă inulină, cicoarea este bogată în acid ascorbic, caroten și pectină. Mineralele precum potasiul, calciul și fierul sunt benefice pentru problemele cardiace și articulare, precum și pentru anemie. O salată preparată din legume cu frunze oferă organismului nutrienți și ajută femeile însărcinate să facă față grețurilor matinale. O băutură preparată din cicoare suprimă pofta de mâncare și elimină excesul de lichide.

Nutriționiștii recomandă consumul băuturii pe stomacul gol, în forma sa pură, fără aditivi, dimineața și seara.

Există contraindicații?

Cicoarea este dăunătoare organismului atunci când este consumată necontrolat de către persoane sănătoase și de către cele cu boli sistemice cronice. Planta provoacă:

• exacerbarea varicelor și a hemoroizilor, deoarece dilată vasele de sânge:
• insomnie;
• scăderea tensiunii arteriale în hipotensiune arterială;
• reacții alergice la niveluri crescute de acid ascorbic, polen de Asteraceae;
• formarea de pietre la rinichi, gută, artrită reumatoidă din cauza conținutului de oxalat;
• creșterea excesivă în greutate cauzată de creșterea poftei de mâncare;
• tuse la pacienții cu boli pulmonare;
• complicații în timpul exacerbării gastritei.

Medicii nu recomandă consumul de cicoare în timp ce se iau antibiotice sau includerea produsului în dieta copiilor sub trei ani.

Soiuri de cicoare

Rădăcina de cicoare comună, care crește ca buruiană, este folosită pentru a face „cafea”. Salatele cu frunze, dintre care cele mai bune sunt andivele, witloof-ul și salata roșie, sunt incluse în salate și garnituri bogate în vitamine. Aceste soiuri sunt cultivate în grădini și în ghivece pe pervazuri.

Salată Witloof

Răspândirea lui Witloof în Europa a început în Belgia, de unde și celălalt nume, cicoare belgiană. Datorită toleranței sale la frig, este plantată în straturile de grădină la începutul primăverii, împreună cu alte salate verzi.

În anul plantării, planta bienală produce o legumă rădăcinoasă albă puternică, cu diametrul de până la 6 cm, cu o rozetă de frunze, care sunt folosite pentru hrană după înmuierea prealabilă.

Din rădăcina iernată, în anul următor crește o tulpină, care ajunge la 1,5 m, pe care înfloresc flori albastre, colectate în inflorescențe-coșulețe.

Din rădăcina de varză witloof dezgropată în toamnă, se cultivă căpățâni mici și alungite de varză, de culoare albă, cu vârful gălbui sau verde. Europenii apreciază acest soi pentru oportunitatea de a consuma un produs bogat în vitamine pe tot parcursul iernii.

Andivă

Această varietate iubitoare de umiditate, care preferă solurile bogate în humus, seamănă cu salata verde. Frunzele palide, cremoase, galbene sau verzi, formează o rozetă, formând capitule libere. Rădăcina este lemnoasă, ramificată și scurtă. Frunzele au 10 cm lungime, cu o textură netedă, crețoasă și profund disecată. Conținutul de intybină conferă salatei sale aroma picantă, ușor amară.

Andiva este cea mai răspândită în Marea Mediterană. Frunzele sunt folosite ca lipii pentru friptura cărnii și a peștelui și se adaugă în supe, salate și garnituri. Soiul este plantat la sfârșitul primăverii și recoltat toamna. La o lună după recoltarea căpățânii, rădăcina este plantată într-un ghiveci pentru forțare.

Cicoare roșie

Cicoarea roșie, sau radicchio, produce căpățâni dense, sferice, de culoare roșu închis sau vișiniu. Planta seamănă ca aspect cu varza albă.

Italienii, unde acest soi este preferat, mănâncă frunzele crude, păstrându-le nutrienții, sau le coc. Gătitul schimbă aroma radicchio-ului de la nucă și amară la picantă și dulce. Datorită conținutului său scăzut de calorii (20 kcal la 100 g), este considerat un produs alimentar. Planta folosește o metodă de cultivare neobișnuită: este cultivată la întuneric, împiedicând fotosinteza. Datorită căpșunii sale dense, își păstrează aspectul și aroma originală în timpul depozitării timp de 14 zile.

Comun

Tulpina foarte ramificată a acestei plante perene erbacee crește până la 1,2 m. Rădăcina este mare (4 cm în diametru) și lungă (150 cm). Frunzele variază ca formă în funcție de poziția lor pe tulpină. Frunzele bazale sunt penate, cu margini zimțate și se subțiază spre bază. Frunzele din mijloc și cele superioare sunt lanceolate. Cicoarea comună înflorește cu flori delicate albastre, bisexuale, de la începutul lunii iunie și continuă să înflorească până la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie. Achena, lungă de 3 mm, are o formă prismatică neregulată.

Planta crește sălbatică ca buruiană la marginile pădurilor, pe câmpuri, de-a lungul drumurilor și în râpe. Alegerea unui soi de cicoare este o chestiune de gust, dar orice soi conține un complex de vitamine și minerale esențiale pentru organism, precum și inulină, care are numeroase proprietăți medicinale.